Data de 10.10.1990 mi-a rămas în amintire din două motive. A fost data primei mele cronici a unui meci de Divizia A, tot cu acel prilej cunoscându-l personal pe marele Ștefan Kovács.
Piști Kovacs, 25 de ani de la dispariție. Emeric Ienei: „Galant și înțelept. Cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor”
Aveam 26 de ani. Trecuseră aproape șase luni de când mă angajasem la cotidianul „Sportul”, rebotezat „Gazeta Sporturilor” în zilele fierbinți ale lui decembrie 1989. Scrisesem o mulțime de cronici de Divizia B încă din perioada în care colaboram cu publicația, însă niciodată una de Divizia A. Asta din cauză că aparțineam Secției Internaționale a ziarului, iar ca să mergi la o partidă de A trebuia să ai binecuvântarea Secției Fotbal.
Finalmente s-a întâmplat să apară un meci pe care nu-l voia nimeni de-acolo, așa că „hai să i-l dăm lui Toma că e tânăr”. Normal că nu atrăgea vreun corifeu, căci era derby-ul codașelor, echipele clasate pe ultimele două locuri, Universitatea Cluj și FC Bihor. Trecuseră 8 etape și erau singurele din primul eșalon care nu obținuseră vreo victorie. Eu însă am primit cu bucurie această deplasare, mai întâi pentru că îmi împlineam un vis de a semna o cronică de Divizia A și apoi pentru că întotdeauna am avut o simpatie pentru orașul Cluj și pentru fotbalul de-acolo.
La Universitatea antrenor era fostul portar stelist Vasile Iordache, care debuta ca antrenor în Divizia A, numit la alb-negri începând din etapa a 4-a, înlocuind tot un neofit, Constantin Răduță. În conducerea clubului erau doi tipi foarte agreabili, cu care de-atunci aveam să mă mai întâlnesc de multe ori în peregrinările mele prin fotbalul autohton, Sorin Bagiu și Paul Olteanu, și ei tinerei la acea vreme, pe care îi salut cu aceeași simpatie dacă citesc aceste rânduri.
Printre jucătorii echipei, i-aș aminti pe Falub, Sabo, Dican, Kádár, Gherman. Bihorul schimbase și ea antrenorul în etapa a 6-a, Alexandru Muta luând locul unui debutant, fostul jucător al orădenilor, Cornel Georgescu. Din echipa bihoreană făceau parte printre alții Ciocan, Tămaș, Weiszenbacher, N. Mureșan, Negrău. Au câștigat neașteptat de clar „Șepcile roșii”, cu 5-1. Din nefericire însă, cele două aveau să retrogradeze la braț cu mult înaintea epilogului acelei ediții.
Piști Kovacs, 25 de ani de la dispariție. Care a fost CV-ul complet. Ce fel de bancuri spunea la ședința tehnică dinaintea mecurilor echipei naționale
În timpul acelui meci, l-am văzut la „oficiala” de la stadionul „Ion Moina” pe marele Ștefan Kovács, aflat la câteva locuri de mine. „Când are timp, vine la meciurile noastre de-acasă” – mi-a explicat Paul Olteanu. Se știe, o mare parte a vieții și-a trăit-o în orașul de la poalele Feleacului. Îl mai văzusem doar la TV. Eram foarte onorat să-l am atât de aproape, așa că adesea mă uitam spre el ca să-i urmăresc reacțiile. Nu trăia meciul, să-și pună mâinile în cap la vreo ocazie, să se uite lung în sus, să se ridice de pe scaun. Îl privea foarte detașat, având tot timpul zâmbetul pe buze și, tip mucalit, din când în când „lansa” câte o poantă de-i făcea pe toți cei din jurul său să râdă cu lacrimi.
În fine, arbitrul Constantin Gheorghe din Suceava a fluierat finalul, declanșând entuziasmul tuturor clujenilor prezenți la fața locului, care, repet, trăiau prima victorie stagională după 8 etape de așteptare. Aceeași bună dispoziție era și la oficială, unde într-o cameră de protocol ne-am strâns cei din conducerea clubului, crainicul radio Teodor Mateescu care comentase partida, câțiva șefuleți din mediul universitar clujean, Ștefan Kovács și subsemnatul. De fapt, Kovács închegase această adunare ad-hoc, făcând cinste cu o sticlă de whisky în onoarea primei victorii clujene.
„Îmi propusesem să dau în sezonul ăsta câteo sticlă la fiecare victorie. Dar probabil că năzdrăvanii ăștia de jucători s-or fi gândit să nu-mi facă pagubă prea mare de whisky” – a întrerupt celebrul tehnician brusc liniștea care se lăsase pentru câteva secunde, înveselind atmosfera. Atunci, Sorin cu Paul m-au prezentat maestrului. „Sigur ești de la Sportul?” – m-a întrebat el cu șagă în glas, măsurându-mă cu privirea. „Sigur, dar de ce vă mirați?” – i-am răspuns eu. „Păi ăștia de la Sportul au numai moși ca mine. Așa că mă mir când văd un băiat tânăr ca dumneata la meciuri”.
În acel antren, Bagiu cu Olteanu l-au invitat la masa care urma să fie dată de clujeni după partidă, conform protocolului acelor vremuri. Nea Piști însă a declinat elegant invitația, motivând că are alte treburi. Atunci, mi-am permis să-l rog să îmi acorde 5 minute, chiar dacă mă așteptam să mă lovesc și eu de un refuz. Dar, surpriză, cu multă amabilitate a dat din cap afirmativ și s-a dat cu mine deoparte. După ce i-am mulțumit cu condescendență, mi-a spus: „Întotdeauna am respectat presa. Cine n-o face eu consider că e un prost. De ce? Pentru că și dacă se scrie rău despre tine, tu tot ai de câștigat. O spun din proprie experiență”.
În aproape întreaga mea carieră m-am ghidat mai ales după instinct. Dacă n-ai și puțin noroc, degeaba. La Ajax am avut, la naționala României, nu. De-aia nu am reușit să merg la vreun turneu final, ceea ce rămâne unul dintre cele mai mari regrete ale mele Stefan Kovacs
În aproape întreaga mea carieră m-am ghidat mai ales după instinct. Dacă n-ai și puțin noroc, degeaba. La Ajax am avut, la naționala României, nu. De-aia nu am reușit să merg la vreun turneu final, ceea ce rămâne unul dintre cele mai mari regrete ale mele
Stefan Kovacs
Pe-atunci nu exista reportofon, așa că făcusem niște adnotări pe o agendă după vorbele lui. Aș fi vrut să le transform într-un interviu în ziar. Însă cei de la Secția Fotbal mi-au spus că apăruseră prea multe interviuri cu nea Piști. Aveau într-o oarecare măsură dreptate, însă un interviu cu o asemenea personalitate prezenta oricând interes. Însă din cele discutate cu el atunci, mi-au rămas pentru totdeauna în minte câteva idei pe care mi le-a spus.
Încerc să le redau aproximativ: „Dacă aș fi fost mare jucător precum frate-meu Nicolae (n.m. bun atacant al anilor 30, prezent cu naționala la trei turnee finale de CM), în mod sigur n-aș fi ajuns mare antrenor, pentru că aș fi crezut că sunt mult prea deștept și nu aș mai fi fost atât de dornic să învăț această meserie”.
Pe faptul că am avut această dublă naționalitate, atât în copilărie, cât și la maturitate am avut rolul unei nicovale. Ba veneau ungurii la mine și îmi ziceau să le spun românilor s-o lase mai moale, ba veneau românii la mine să îmi spună să le zic ungurilor să se mai liniștească Ștefan Kovacs
Pe faptul că am avut această dublă naționalitate, atât în copilărie, cât și la maturitate am avut rolul unei nicovale. Ba veneau ungurii la mine și îmi ziceau să le spun românilor s-o lase mai moale, ba veneau românii la mine să îmi spună să le zic ungurilor să se mai liniștească
Ștefan Kovacs
Piști Kovacs, 25 de ani de la dispariție | Mircea Pascu: „Avea relații peste tot în Occident”. A avut două pomeni, în paralel, în ziua înmormântării
„Numele meu corect se scrie Kovacs sau ungurește Kovács. Înseamnă fierar. Ungurii îmi spuneau István, de-aici și diminutivul Piști, românii Ștefan. Tata era ungur, mama româncă”.
Din nefericire, nu am mai avut ocazia să mă mai întrețin vreodată cu el. La Cluj m-am mai dus de multe ori, dar starea sa de sănătate se înrăutățea treptat, astfel încât venea tot mai rar la stadion. Așa că am rămas cu cele aproximativ 10 minute din octombrie 1990, care nu au făcut decât să-mi confirme părerea excelentă pe care o aveam despre acest uriaș tehnician.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER